ANI: Președintele CJ Constanța, în stare de incompatibilitate între 2012 și 2016

Marius Horia Țuțuianu
Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Marius Horia Țuțuianu, actualmente președinte al Consiliului Județean Constanța, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada decembrie 2012 - martie 2016. Potrivit ANI, în perioada respectivă acesta a exercitat simultan funcția de consilier județean și pe cea de președinte al Consiliului de Administrație al SC Neptun Olimp SA, realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială.
„De asemenea, pe perioada exercitării mandatului de consilier județean, între Consiliul Județean Constanța și SC Lantana Style SRL, societate în cadrul căreia soția persoanei evaluate a exercitat calitatea de asociat unic și administrator, s-a derulat un acord - cadru privind furnizarea de solarii complet echipate, în valoare de 100.000 de lei”, a precizat ANI.Conform raportului Agenției Naționale de Integritate, Marius Horia Țuțuianu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază și a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, mai precizează Agenția Națională de Integritate.
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











