Trafic de pasageri în creștere pe Aeroportul de la Mihail Kogălniceanu

aeroport
Traficul de pasageri înregistrat anul trecut pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța a crescut cu aproape opt procente față de 2017, peste 137.000 de persoane ajungând pe litoral pe calea aerului. Pentru acest an, specialiștii aeroportului estimează o creștere de 4,5 la sută a traficului comercial.
Potrivit reprezentanților SN Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța SA, societatea a înregistrat în perioada ianuarie - decembrie 2018 un trafic total, comercial și necomercial, de 143.324 de pasageri, în creștere cu 5,6 la sută față de anul anterior. De asemenea, a fost înregistrat un număr de 7.339 de aterizări și decolări de aeronave, în creștere cu 13,3 la sută față de perioada similară a lui 2017.În ceea ce privește traficul comercial de pasageri, creșterea pentru anul 2018 versus anul 2017, este de 7,9 la sută, valoarea înregistrată fiind de 137.736 pasageri rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, fiind al patrulea an consecutiv în care traficul comercial de pasageri crește. „Această creștere a traficului comercial de pasageri s-a datorat rutelor existente precum Istanbul și Londra pe tot parcursul anului și rutelor externe deschise pe perioada sezonului estival - Paris, Bruxelles, Milano, Tallinn, și destinații interne - Timișoara, Cluj Napoca, Oradea, Satu - Mare”, au precizat într-un comunicat de presă reprezentanții societății.Aceștia mai precizează că obiectivul principal al societății pentru acest an este atragerea în continuare de noi operatori aerieni, fiind prognozată o creștere de 4,5 la sută a traficului comercial.
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 19:59 - Apare o nouă pensie în România. Sistemul este inspirat din modelul american, unde contribuabilul ia deciziile principale
- 15:50 - Prețurile carburanților au explodat în Uniunea Europeană
- 15:04 - Românii întorc spatele sistemului: prăbușire istorică a încrederii în stat și partenerii externi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










