ZBORURILE TAROM CĂTRE ATENA, ANULATE PE 1 OCTOMBRIE DIN CAUZA UNEI GREVE

ZBORURILE TAROM CĂTRE ATENA, ANULATE PE 1 OCTOMBRIE DIN CAUZA UNEI GREVE
TAROM a anunțat că zborurile spre și dinspre Atena, programate pe 1 octombrie, au fost anulate din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Grecia, potrivit Agerpres.
TAROM a anunțat că zborurile spre și dinspre Atena, programate pe 1 octombrie, au fost anulate din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Grecia, potrivit Agerpres.
Compania a precizat că sunt vizate cursele RO 273 București – Atena și RO 274 Atena – București. Pentru a diminua impactul asupra pasagerilor, aceștia vor fi protejați pe zborurile din 2 octombrie: RO 273 București – Atena, cu plecare la ora locală 16:15, și RO 274 Atena – București, programat la ora locală 18:45.
TAROM, compania națională de transporturi aeriene a României, funcționează din 1954 sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din 2010 este membră a alianței SkyTeam și deține o flotă de 15 aeronave, operând peste 50 de destinații proprii sau în parteneriat prin „code share”. Totodată, din 1993 este parte a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

