Trei rețineri în cazul șoferului care a intrat cu mașina în gard și a scăpat apoi polițiștilor
Trei persoane au fost reținute în cazul șoferului care, evitând un filtru de poliție, a intrat cu mașina într-un gard, fugind apoi pe jos de la locul faptei. El a reușit să le scape polițiștilor deși aceștia au folosit inclusiv armamentul din dotare.Potrivit IPJ Constanța, joi dimineață, în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, marca BMW, în urma căruia conducătorul auto nu s-a supus semnalului, continuându-și deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, urmat de bulevardul Tomis și strada Viilor, din cartierul Palazu Mare. Astfel, polițiștii rutieri au procedat la urmărirea acestuia, moment în care, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un gard din beton al unui imobil, de pe strada Viilor, ulterior abandonând vehiculul și fugind.În timpul urmăririi tânărului în cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța l-au somat verbal să rămână pe loc și, pentru că acesta nu s-a oprit, unul dintre polițiștii a efectuat un foc de armă, în plan vertical. „În cele din urmă, profitând de configurația zonei, conducătorul auto a ieșit din raza vizuală a polițiștilor, nefiind posibilă prinderea lui la acel moment”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.Oamenii legii au reușit să-l prindă și să-l rețină pe suspect, aceeași măsură fiind luată și împotriva a doi prieteni de-ai acestuia, de 27, respectiv 32 de ani, din Constanța. „Astfel, bărbatul în vârstă de 32 de ani s-a prezentat la sediul Serviciului Rutier, unde a declarat că el ar fi fost implicat în accidentul rutier produs pe strada Viilor din Constanța, ulterior fugind de la fața locului”, spun polițiștii. Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.Cei trei tineri au fost introduși în Arestul IPJ Constanța, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










