Sute de militari de la flotila fluvială se instruiesc pe Dunăre

exercitiu_dunare
Zece nave militare ale Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” participă zilele acestea la exercițiul „Danube Protector 19.08”, ce se desfășoară în zona Deltei Dunării.
Supravegherea căilor de comunicații fluviale în sectorul cuprins între km 176-220 și pe brațul Sfântu Gheorghe, inspecția navelor suspecte care tranzitează zona de responsabilitate, acțiuni de minare și de dragare, precum și acțiuni de apărare a proximității malurilor fluviului Dunărea, toate acestea fac parte din scenariul exercițiului. De asemenea, militarii ambarcați la bordul navelor fluviale vor executa și trageri cu sistemele de artilerie de la bord, în sectoare special amenajate.Unul dintre obiectivele exercițiului este de a evalua capacitatea de acțiune a echipajelor care alcătuiesc gruparea militară navală fluvială a Forțelor Navale Române, cu responsabilitatea de a asigura securitatea la granița de est a NATO și UE.Complexitatea acțiunilor desfășurate în zona Deltei Dunării a fost dezvoltată prin introducerea unor secvențe de instruire în teren, executate de infanteriștii marini de la Babadag și de scafandrii de luptă, care desfășoară exerciții de cercetare în raioane temporare de staționare, de acordare a primului ajutor în caz de intoxicare cu alimente, punând în aplicare tehnici de deplasare în câmpul tactic și metode de amenajare sanitară a sectoarelor de campare.Efectivele de militari se vor întoarce miercuri, 5 iunie, în unitățile din Brăila, Tulcea și Babadag.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

