Război între Ion Țiriac și ministrul Tineretului și Sportului. Eduard Novak: Mama mi-a spus că trebuie să respect bătrânii

Război între Ion Țiriac și ministrul Tineretului și Sportului. Eduard Novak: Mama mi-a spus că trebuie să respect bătrânii
Între ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, și omul de afaceri Ion Țiriac, este un război de câteva zile, în care sunt spuse cuvinte grele. Totul a început după ce aceștia au început să se contreze pe marginea datoriilor pe care MTS le-ar avea față de Federația Română de Tenis, for condus de Țiriac.
Între ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, și omul de afaceri Ion Țiriac, este un război de câteva zile, în care sunt spuse cuvinte grele. Totul a început după ce aceștia au început să se contreze pe marginea datoriilor pe care MTS le-ar avea față de Federația Română de Tenis, for condus de Țiriac.
De asemenea, animozităţile au plecat şi de la faptul că jucătoarele românce de tenis au refuzat participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, invocând probleme medicale. Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Patricia Țig nu vor merge la Tokyo, astfel că România nu va avea reprezentată pe tablou feminin de simplu. România va avea două sportive la dublu, pe Monica Niculescu și Raluca Olaru. În consecinţă, Eduard Novak a ameninţat cu tăierea finanţării.
În acest context, Ion Țiriac i-a adresat jigniri ministrului Tineretului și Sportului, despre care spune că „e lefter, fără doi lei în buzunar”.
”M-a întrebat un domn de care n-am auzit în viaţa mea, dar care am înţeles că va fi înlocuit de la MTS. Ce finanțare să taie? E imposibil să taie finanţarea, dacă taie, ar trebui să taie ceva care există. Dumnealui e lefter, fără doi lei în buzunar.
El se face că dă bani Comitetului, Comitetul se face că dă bani jucătorilor. Noi n-am avut bani să facem să jucăm pe zgură la FED Cup. Tare drag mi-ar fi să se ducă la Guvern şi să spună că are de dat 6 milioane la FRT, că e o decizie executorie”, a transmis Ion Țiriac.
Eduard Novac: Mama m-a învățat că trebuie să respect bătrânii
La rândul său, ministrul nu s-a lăsat și i-a răspuns criticilor omului de afaceri.
”Referitor la tenis și tehnic vorbind, declarațiile mele au fost pe neparticiparea sportivelor la Jocurile Olimpice. Nu poate o Federația să declare că motivul neparticipării este accidentarea, când aceste sportive joacă la Wimbledon.
Referitor la persoana mea, mama m-a învățat un singur lucru, trebuie să respecți bătrânii, trebuie să respecți oamenii în vârstă, aș acă eu pe această temă nu pot comenta mai mult. Trebuie să vedem despre ce este vorba, pentru că la mine încă nu a ajuns acest lucru, că suntem noi datori cu 5-6 milioane de lei pentru tenis.
Dacă ar fi fost așa ceva, cred că și executorul ar fi fost la ușa noastră. Dar nu știu dacă există așa ceva. Verificăm și o să știm exact”, a declarat Eduard Novak, în cadrul unei conferințe de presă, preluat de Digisport.
Sursa: Adevarul Zilei
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











