Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, condamnată la patru ani de închisoare și după rejudecare

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, condamnată la patru ani de închisoare și după rejudecare
Verdictul a fost dat după rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta fusese condamnată tot la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, condamnarea marți fostei șefe a DIICOT Alina Bica la patru ani de închisoare, cu executare.
Verdictul a fost dat după rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta fusese condamnată tot la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului, anunță realitatea.net.
„În majoritate: Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015. În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală obligă apelanta intimată inculpată Bica Alina Mihaela la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019. Cu opinia separată în sensul admiterii apelului declarat de inculpata Bica Alina Mihaela împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, al desfiinţării sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, al dispunerii achitării inculpatei Bica Alina Mihaela pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 Cod penal”, se arată în minuta instanței.
Citește mai multe pe realitatea.net!
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

