Cultură ilegală de canabis, în greutate de 5 kilograme, descoperită la Constanța

IMG-20190115-WA0005
O cultură de canabis ilegală a fost descoperită de poliţiştii constănțeni de la combaterea criminalității organizate în locuința unui constănțean bănuit de trafic de droguri de risc, acesta fiind reținut.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, marți, pe raza județului, două percheziții la locațiile deținute de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc. Din cercetări a reieșit că acesta ar fi pus în vânzare diferite cantități de canabis, pe care l-ar fi produs într-un apartament din municipiul Constanța.În urma perchezițiilor a fost descoperită o cultură indoor de canabis, ajunsă la maturitate, formată din 27 de plante, cântărind aproape 5 kilograme de masă vegetală verde. Au mai fost confiscate un cântar electronic de precizie, câteva sute de pliculețe autosigilante neutilizate, muguri de canabis în diferite stadii de uscare, o instalație automatizată de iluminat și una de ventilat, precum și îngrășăminte necesare dezvoltării plantelor.Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 16 ianuarie, să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











