CN APM SA Constanța: Traficul de pasageri va reveni în portul Constanța
Directorul general al CN APM SA Constanța, Nicolae Dan Tivilichi, a avut o întâlnire cu Airam Diaz Pastor, președintele MedCruise, ocazie cu care au stabilit o implicare sporită a reprezentanților portului Constanța pentru relansarea turismului de croazieră la scară mare în zona Mării Negre. CN APM SA Constanța este membru cu drepturi depline al acestei asociații din 2007.
Potrivit reprezentanților companiei, scopul întâlnirii l-a constituit promovarea portului și orașului Constanța pentru creșterea numărului de nave maritime de pasageri și implicit dezvoltarea sectorului turistic. Recent, la Valletta, Malta, a avut loc cea de-a 52-a Adunare Generală a asociației MedCruise, ocazie cu care reprezentanții CN APM SA Constanța, au vorbit despre eforturile pe care compania le face pentru revitalizarea transportului cu nave de pasageri în Marea Neagră. „Portul Constanța deține din 2017 directoratul MedCruise pentru zona Mării Negre și propune un plan de măsuri, împreună cu porturile Odessa, Burgas și Varna, astfel încât marile linii de croaziere să revină în Marea Neagră. Se propune adoptarea unor facilități fiscale, promovarea mai intensă pentru infrastructura de turism din România, Bulgaria și Ucraina”, spun sursele citate.Se are în vedere semnarea unei declarații comune, adresată liniilor de croaziere, prin care se încurajează revenirea acestora în zona Mării Negre începând cu sezonul 2019. „Astfel, se evidențiază faptul că nu există evenimente cu impact negativ asupra navelor de pasageri, iar infrastructura portuară de care dispun porturile de la Marea Neagră vine în sprijinul dezvoltării acestui sector de turism. Nu în ultimul rând, se va anunța revenirea unor croaziere pentru care s-au făcut deja rezervări pentru anul 2019”, au mai arătat reprezentanții CN APM SA Constanța.

În cursul anului viitor se va organiza conferința MedCruise a porturilor de la Marea Neagră: Constanța, Odessa, Burgas și Varna, cu scopul dezvoltării până în 2021 a itinerariilor pentru navele de pasageri. Anul viitor, marile linii de croaziere vor analiza și testa toate condițiile oferite pentru navele de pasageri în portul Constanța. Pentru anul 2020, compania Azamara Club Cruises a făcut deja rezervări ferme pentru nava Azamara Journey. În prezent sunt semnale clare că turismul de croazieră se va relua conform așteptărilor, deoarece nave maritime de pasageri cu capacitate mare și-au anunțat prezența în portul Constanța, în sezonul următor de croaziere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














