Un cioban a murit, luni, lovit de un tren în timp ce-și păștea oile pe un câmp situat în zona localității Valea Ciorii din județul Ialomița.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, un cioban în vârstă de 59 de ani a fost lovit, în jurul orei 10.00, de un tren de călători ce se deplasa pe ruta Buzău-Constanța, la km 44+800, între Bărăganu și Murgeanca (Valea Ciorii). În accident au fost lovite și 7 ovine care nu au supraviețuit.

În ajutorul bărbatului, care se afla în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de salvare, au intervenit Garda Țăndărei cu o autosanitară SMURD și o autospecială de stingere, precum și Serviciul Județean de Ambulanță cu un echipaj cu medic. Persoanei i-au fost aplicate manevre de resuscitare timp de 60 de minute, însă nu a putut fi salvată. Călătorii din tren nu au suferit vătămări, iar circulația pe linia afectată a fost reluată după aproximativ 60 de minute.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














