Actualitate· 1 min citire

Ce spune MApN despre drona care a pătruns, în această dimineață, în spațiul aerian al României

Drona pe teritoriul României

Drona pe teritoriul României

Publicat24 sept. 2026, 08:19
Sursărealitatea.net

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național.

Potrivit unui comunicat al MApN, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Botoșani și Suceava, iar la ora 6:26 a fost transmis un mesaj RO-ALERT, se precizează în comunicat.

De asemenea, MApN informează că, în noaptea de miercuri spre joi, un grup de ținte aeriene a fost detectat în nordul localității Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, decolând de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizare.

Totodată, la ora 4:41, a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, care a încetat la ora 5:44, mai informează Ministerul Apărării Naționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate