Acordul propus de Trump pentru Iran, criticat dur la Teheran: „O listă de dorințe fără legătură cu realitatea”

Donald Trump
Statele Unite așteaptă un răspuns oficial din partea Iranului la o propunere de acord prezentată de administrația americană, care ar include mai multe angajamente privind programul nuclear și securitatea din regiune.
Potrivit informațiilor apărute în presa americană, documentul transmis Teheranului conține 14 puncte și ar fi fost trimis prin intermediul Pakistanului. Printre prevederi se numără renunțarea Iranului la îmbogățirea uraniului și garantarea libertății de navigație prin Strâmtoarea Ormuz.
Președintele Donald Trump a declarat miercuri seară că în ultimele 24 de ore au avut loc discuții productive între reprezentanții celor două state și s-a arătat optimist în privința unui posibil acord.
„Am avut discuții foarte bune în ultimele 24 de ore și există șanse reale să ajungem la o înțelegere”, a spus liderul american.
Trump a amintit însă că și în trecut au existat momente în care negocierile păreau să avanseze, înainte ca dialogul să intre din nou în impas.
„Am mai avut discuții bune și înainte, iar apoi, a doua zi, era ca și cum uitaseră complet ce s-a discutat”, a adăugat acesta.
De partea cealaltă, reacția venită de la Teheran a fost una rezervată. Un oficial iranian a declarat că documentul primit reprezintă mai degrabă „o listă de dorințe” a administrației americane și că propunerile formulate nu reflectă realitatea negocierilor.
Potrivit surselor citate de presa americană, planul transmis de Washington ar urma să constituie baza unor discuții mai ample privind programul nuclear iranian și securitatea maritimă din Golf.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:59 - Tragedie pe trecerea de pietoni în Eforie Nord! Mamă și copil de 6 ani, spulberați de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














