Spectacolul Teatrului de Stat Constanța, „Jurnal de România. Constanța”, a fost invitat și va participa la proiectul „Artă-n Casă – Școală de vară”, ce se desfășoară în Timișoara și în enclava culturală Ciclova – Ilinia – Socolari – Potoc, în „satele cu artiști” din apropierea Munților Aninei și cheilor Nerei.

Aflat la a doua ediție, proiectul organizat de Asociația Culturală Contrasens din Timișoara își propune să contribuie la pregătirea unei noi generații de operatori și manageri culturali care sunt puși în contact nemediat cu actori relevanți din domeniul culturii și industriilor creative. „Dorim ca rezidenții noștri să înțeleagă amestecul de efort, inspirație, libertate, rutină, tradiție și experiment pe care actul cultural le implică, să vadă artiști din a căror muncă transpare bucuria și curajul și care au o voce în cultura contemporană, să audă discursuri diverse despre cultura făcută în sectorul independent și în cel public, despre relația artistului cu publicul și celelalte părți interesate”, spun organizatorii acestei tabere de creație.

Au fost selecționați ca rezidenți 23 de studenți la nivel de licență, masterat și doctorat în domenii legate de managementul cultural, iar spectacolul TSC va fi reprezentat pentru aceștia în data de 3 august, în Sala Studio – Casa Thea din localitatea Socolari.

„Jurnal de România. Constanța” este o dramă documentară care face parte dintr-un proiect mai larg al regizoarei Carmen Lidia Vidu. Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu sunt cele șase voci ale spectacolului, care încearcă să răspundă la câteva întrebări: Cât de mult ne influențează localitatea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte? Cum trăiește un artist? Cum simt ei (artiștii) orașul astăzi, unde trăiesc, din ce se hrănesc? Cum arată Constanța trăită/văzută prin ei?

Grafica și editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia și costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu.

„Jurnalul de România” este un proiect multidisciplinar care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Primul „episod” al a avut drept protagoniști șase actori din Sfântu Gheorghe.

Spectacolul constănțean a fost jucat recent și pe scena Schauspielhaus (Casa teatrului) din Viena, alături de spectacolul similar al Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Cultural Român din Viena.

Articolul precedentPremii în valoare totală de 40.000 lei, la Festivalul Mamaia Copiilor
Articolul următorDouă autoturisme au fost avariate grav. Accidentul a avut loc la doar câţiva km de locul unde a murit un copil