Voievodul Tiganilor la TNOB Oleg Danovschi

Sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat Constanța este programat spectacolul „Billy șchiopul”, o comedie neagră a autorului irlandez Martin McDonagh. Regia: Vlad Massaci, scenografia: Iuliana Vîlsan. În distribuție: Nicodim Ungureanu, Vlad Lință, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară, Mircea Siromașenco.billy_schiopul

Billy este schilodul din Inishmaan, orfanul tratat cu totală lipsă de considerație, ba chiar cu agresivitate, de cei din jur, dar care, paradoxal, se dovedește, în final, a fi iubit de toți. De fapt, relațiile dintre toate personajele sunt fruste, cu replici dure, fără menajamente. O comunitate de oameni pentru care nu doar că nu există corectitudine politică, dar chiar elementara bună-cuviință este suspendată deseori. Și totuși aceasta este doar aparența, căci sub pragmatismul rece și lupta crudă pentru supraviețuire se ascund sentimente puternice și o sensibilitate profundă.

Duminică, 26 ianuarie, de la ora 19.00, revine pe scena Teatrului de Stat Constanța „Testosteron”, de Andrzej Saramonowicz, o comedie care se bucură de un mare succes la public. Menționăm că, pe alocuri, limbajul este licențios, astfel încât nu recomandăm spectacolul minorilor sau celor sensibili la exprimări mai dure.

Cei șapte actori care susțin partiturile participanților la o nuntă ratată sunt Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu, iar adaptarea textului și regia îi aparțin regizorului timişorean Traian Şoimu.

Scenografia: Zsolt Fehérvári, asistent scenograf: Lăcrămioara Dumitrașcu, muzica: Adrian Mihai.

 

Teatrul Național de Operă și Balet prezintă duminică, 26 ianuarie, ora 18.30, opereta Voievodul Țiganilor de Johann Strauss.

Regia artistică, libret, scenografie, light design – Lucica Cicoară Drăgan, Coregrafia îi aparține lui Hotațiu Cherecheș.

Soliști  Doru Iftene, Laura Eftimie, Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Diana Gavrilescu, Constantin Acsinte, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel, Octavian Minea, Cristian Caragea. Dirijor – Gheorghe Stanciu

“Voievodul ţiganilor” este o operetă a cărei muzică a fost compusă în anul 1885 de Johann Strauss fiul, pe un libret de Ignatz Schnitzer, după un roman al scriitorului maghiar Mor Jokai. Premiera a avut loc la Viena, pe 24 octombrie 1885. Exotismul şi aura romantică a acestei operete au transformat-o într-un titlu de referinţă al genului, fiind populară în faţa publicului din toate epocile.

Articolul precedentSimona Halep s-a calificat în optimi la Australian Open
Articolul următorAEC contestă bugetul Municipiului Constanța. Solicită burse mai mari, pază în școli și gratuitate pe transportul local