Un constănțean a fost amendat de polițiști locali, cu două mii de lei, după ce a fost prins în timp ce efectua ilegal serviciu de taximetrie.
Polițiștii locali din cadrul serviciilor operative cu atribuții în domeniul siguranței pe drumurile publice și fluenței traficului rutier desfășoară în continuare activități de verificare a legalității desfășurării transportului de persoane în regim de taxi în limita competențelor conferite de lege.
Sunt vizate persoanele care practică „pirateria” în acest domeniu pentru că din nefericire acest fenomen continuă să existe. Astfel, joi, a fost identificat și sancționat contravențional un bărbat care efectua transport public contracost fără a deține autorizație taxi emisă de autoritatea publică locală. Cuantumul amenzii contravenționale aplicate în cauză a fost de 2.000 de lei.
„Numai împreună putem asigura un climat de siguranță și disciplină în municipiul Constanța”, spun polițiștii locali constănțeni.