Caz halucinant în Constanța! Un bărbat și-a omorât sora cu un cuțit, după ce femeia l-a împiedicat pe individ să se sinucidă. 

Un bărbat și-a omorât sora, după ce aceasta a încercat să îl salveze de la suicid. Bărbatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală şi cervicală. Acesta este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie şi a fost reţinut pentru 24 de ore. 

În dimineaţa zilei de 15 noiembrie 2023, în jurul orelor 06:00, în curtea locuinţei din oraşul Negru Vodă, când aceasta încerca să îl împiedice să se sinucidă, inculpatul i-a aplicat surorii sale, C.P., mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală şi cervicală, astfel că i-a provocat leziuni grave, ce au condus la deces, survenit la data de 20 noiembrie 2023 în spital, prin hemoragie meningo-cerebrală masivă, consecutivă secţionării arterei vertebrale drepte cervicale posterioare paramediane. 

În acelaşi context, inculpatul a încercat să se sinucidă, aplicându-şi singur lovituri cu cuţitul în zona abdominală, astfel că a fost necesară internarea sa în spital şi acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă.

Articolul precedentATENȚIE! Înșelătorie online în numele Poștei Române cu COLETE fantomă
Articolul următorPrognoza meteo 24 noiembrie. Vreme extremă: viscol în nord, 15 grade în sud