Recomandarea făcută recent de Alexandru Păunescu, director în BNR și reprezentant al BNR în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), ca romanii să își amâne planurile de a lua credite pentru cumpărarea unui imobil sau a unor bunuri de folosință îndelungată, a stârnit agitație în mediul bancar.

 

Alexandru Păunescu, director în BNR şi reprezentant al BNR în Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), a recomandat românilor să se abţină de la credite bancare „cel puţin în anul 2023”.

„Având în vedere că suntem într-o perioadă de dobânzi extrem de ridicate, recomandarea noastră pentru consumatori este să îşi amâne investiţia într-un imobil cu credit sau achiziţionarea unor bunuri de folosinţă îndelungată, măcar pe parcursul acestui an. Există situaţii în care oameni care se calificau la a lua un credit acum câteva luni, ca urmare a creşterii destul de însemnate a dobânzilor nu se mai califică. Mai bine să mai aştepte o perioadă. Dacă aş fi în locul consumatorilor nu aş face un credit în această perioadă, cel puţin pe parcursul anului 2023“, spunea Alexandru Păunescu.

În ceea ce priveşte BCR, a doua cea mai mare bancă din sistemul bancar după active, dobânda fixă pe 5-10 ani este una dintre direcţiile pe care banca le recomandă clienţilor care vor să facă investiţii sau au planuri care implică contractarea unui credit pe termen lung, precum creditele ipotecare.

„Noi le-am recomandat întotdeauna clienţilor să cântărească bine decizia de achiziţie a unei case prin credit imobiliar.

Acest lucru înseamnă evaluarea atentă a condiţiilor de piaţă, a ofertelor şi inclusiv un exerciţiu personal de punere deoparte a potenţialei rate, timp de cel puţin 3-6 luni pentru a vedea cum se acomodează în bugetul personal.

Totodată, le-am indicat mereu clienţilor să se orienteze către credite cu dobândă fixă pe 5-10 ani pentru a avea o predictibilitate cât mai mare a ratei de credit, la pachet cu contractarea de asigurări de viaţă suplimentare, cum sunt cele pentru venit sau şomaj”, au explicat reprezentanţii BCR pentru ZF.

Articolul precedentO nouă metodă de furt, metoda „îmbrățișării”, lasă tinerii fără bani. Cum acționează hoții
Articolul următorAtenție la cadourile cumpărate de Ziua Îndrăgostiților. ANPC: „Produsele originale nu se vând cu sacoșa”