Inspectorul-şef al IPJ Prahova, Marian Iorga, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în perioada în care s-a aflat la conducea IPJ Călăraşi.
Șeful poliției prahovene a fost pus sub urmărire penală într-un dosar penal de corupție ce privește presupuse fapte din perioada în care Marian Iorga era comandantul Poliției Călărași, anterior mutării la Prahova.
Potrivit Realitatea PLUS, sunt mai multe fapte de corupție imputate lui Marian Iorga, printre care și luare de mită.
Acesta a fost audiat mai multe ore la sediul central al DNA. De asemenea, au fost făcute și percheziții în acest caz.
Potrivit presei locale, Marian Iorga i-ar fi înțiințat pe subordonații săi că nu mai ocupă funcția de inspector-șef la IPJ Prahova din 9 iulie.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere corupţiei au pus în mişcare acţiunea penală şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de joi, faţă de Marian Iorga, la data faptelor inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, în momentul de faţă împuternicit la şefia IPJ Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în funcţia de inspector-şef al IPJ Călăraşi, la data de 29 aprilie 2017, Marian Iorga ar fi primit un ceas de lux, în valoare de 4.350 lei, de la o persoană (suspect în cauză), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu – soluţionarea favorabilă a unei sesizări.
DNA arată că între obligaţiile impuse prin controlul judiciar faţă de Iorga se află interdicţia de a părăsi ţara şi interdicţia de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu persoane menţionate în ordonanţă.
Anchetatorii precizează că, în aceeaşi cauză, se efectuează acte de urmărire penală faţă de încă o persoană fizică, pentru infracţiunea de dare de mită.
Potrivit legii, după punerea sub inculpare, Marian Iorga nu mai poate ocupa funcţia de şef al IPJ Prahova, fiind pus la dispoziţie.
Sursa: Realitatea de Bucuresti