O scrisoare aparte vine de la tinerii Centrului de Plasament Ovidiu din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Centrul rezidenţial este „acasă” pentru 22 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani, iar aici ei sunt pregătiţi pentru o viaţă independentă şi integrare socio-profesională.

„Să ştii Moşule, că, printre noi, se află tineri talentaţi care participă la concursuri de dans, concursuri de interpretare vocală, festivaluri de muzică populară precum şi tineri sportivi, ce practică fotbalul. În ceea ce priveşte rezultatele şcolare, ţinem să-ţi spunem că avem 3 absolvenţi de liceu, un băiat şi două fete, una dintre fete este în prezent studentă, iar băiatul urmează cursurile unei şcoli postliceale, ceilalţi urmând cursuri liceale şi gimnaziale.

De-am şti că în noaptea sfanta de iarnă, veghezi la geam, ne-am vedea din nou copii, alintându-ne cu sfială gândurile în aşteptarea darurilor tale.

Şi…n-a fost chiar demult, şi spunem acest lucru pentru că acum suntem adolescenţi, tineri cu vise şi speranţe, ce-şi croiesc drumul în viaţă”.

Dorinţele lor sunt specifice celor de adolescenţi şi tineri cu hobby-uri şi interese diferite.

Maria îşi doreşte foarte mult ca cineva să o poată ajuta cu două materii, la şcoală: limba şi literatura română şi logică. Dacă Moşul nu o poate ajuta cu această dorință, poate îi aduce în dar un telefon mobil – Samsung S20.

Silvia doreşte un set de culori acrilice pentru a-şi continua pasiunea pentru artă iar Elvis – cântăreţ foarte talentat de muzică populară, premiat la foarte multe concursuri – doreşte Microfonshure wireless BLx24\Beta58. Iaşar, Georgian şi Sebastian îşi doresc câte un set de căşti cu microfon şi multe dulciuri; Andrei visează la o pereche de ghete Legacy negre mărimea 39, iar Gabi doreşte o pereche de Nike, negru, mărimea 40.

Scrisoarea tinerilor continuă cu Ionuţ care ar dori un hanorac mărimea M şi o pereche de pantofi sport mărimea 40. Mădălin-Crsitian îl roagă pe Moşul să îi aducă un pulover F.C. Liverpool mărimea M, sau pantofi sport Adidas albaştri ori negri, mărimea 44.

Georgiana-Cătălina i-a scris Moşului să îi aducă în sacul lui magic şosete scurte “Adidas”, hanorac negru (mărimea S), cizme negre peste genunchi (mărimea 39) sau… un Iphone 1164GB. Aişe doreşte doar un halat de baie roz, mărimea 32 (S), Florin doreşte maşină de tuns pentru păr, un uscător de păr, hanorac negru simplu mărimea XXL; Dan ar dori o pereche de Adidas negri (mărimea 44 sau 45), dulciuri sau telefon Iphone 6s.

Taner şi-ar dori foarte mult pantofi sport Adidas negri mărimea 40 şi un tricou mărimea S; pe Robert l-ar încânta o geacă neagră de iarnă mărimea XL sau un telefon iar Ilie i-a cerut Moşului, dacă se poate, pantofi sport Air Force Nike 1 Mid, mărimea 45 sau trening “Viitorul”, mărimea M.

Vali, dansator de salsa și dansuri grecești, își dorește un trening negru mărimea M și o tabletă Samsung; Nicu ar dori tare mult și el o tabletă Samsung și o pereche de căști wireless iar Cătălin are nevoie de un laptop Asus în timp ce Tudorel și-ar dori pantofi sport Adidas mărimea 39 și dulciuri; Cristian-Gabriel se gândește de ceva vreme la un traning nefru Adidas ori Nike, mărimea M.

„Te-am ruga Moşule, doar să ne laşi să credem în povestea ta magică, de Crăciun!

Te aşteptăm cu drag şi nerăbdare,

Copiii şi tinerii din C.P.Ovidiu”

Campania  MOŞ CRĂCIUN FACE SCHIMB DE CADOURI! PUNE FAPTELE BUNE ÎN LUMINA SĂRBĂTORILOR! AJUTĂ-I SĂ CREADĂ ÎN MINUNI

Sunteți invitați să faceți un schimb de cadouri cu adulţii şi copiii din centrele rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, fiind pentru prima dată când veți dărui primind în același timp, semn că izolarea ne poate aduce mai aproape ca oricând!

Urmăriți pagina de Facebook a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanţa unde vor fi publicate scrisori cu dorinţele copiilor şi adulţilor din centrele noastre rezidenţiale.

Schimbul de cadouri va avea loc la Centrul Comercial VIVO!, începând cu data de 21 decembrie 2020, de la ora 10.00 până la ora închiderii centrului, la tradiționala expoziție cu vânzare a obiectelor de Crăciun realizate de beneficiarii sistemului de protecție.

Pentru mai multe informații, puteți suna și la numărul de telefon 0241.480.872 (de luni până joi între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8.00-14.00)

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPrimele doze de vaccin anti-covid, livrate în România între Crăciun şi Anul Nou
Articolul următorLucrările de reconfigurare urbană s-au extins pe strada Dionisie cel Mic