PNL neagă scenariul lansat pe surse, în spațiul public, privind remanierea a 3 miniștri, câte unul de la fiecare partid al Coaliției. În exclusivitate la Realitatea Plus, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, a precizat că nu se ia în calcul o astfel de variantă și că în acest moment cel mai important semnal pe care trebuie să-l transmită cabinetul este unul de stabilitate.
În spațiul public, a fost vehiculată, pe surse, informația că ministrul PSD al Apărării, Vasile Dîncu, cel de la PNL al Energiei, Virgil Popescu și cel al UDMR de la Sport, Eduard Novak, ar urma să fie remaniați.
Într-o intervenție în direct la Realitatea Plus, purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că informația nu este reală și că nu se pune problema unor schimbări în guvern.
„Evident că există o evaluare a miniștrilor, este un proces permanent, care continuă zi de zi, iar premierul Nicolae Ciucă are tot timpul o imagine clară despre ce se întâmplă la fiecare minister.
Ce pot să vă spun este că în prezent nu este cazul unei remanieri, guvernul are foarte mult de lucru, suntem într-o perioadă extrem de dificilă și echipa guvernamentală va continua, DEOCAMDATĂ, munca în aceeași formulă,” a declarat Stroe.
Întrebat de ce a făcut mențiunea „deocamdată”, purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că „premierul este cel care poate avansa astfel de date, eu nu știu un guvern care să fi mers până la final în aceeași formulă cu care a început, dar deocamdată nu este cazul unei remanieri”, a mai precizat oficialul liberal.
Sursa: Realitatea Din PNL