Apariția unor noi cazuri de COVID-19 în unitățile de învățământ din județul Constanța a determinat autoritățile județene să ia noi măsuri cu privire la modalitatea de desfășurare a cursurilor în anumite unități de învățământ.

 

În întreg județul Constanța, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, având în vedere rata de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în județ, respectiv mai mare de 1,5/1.000 locuitori.

În ceea ce privește unitățile de învățământ, două vor trece din scenariul 2, în scenariul 3: Grădinița cu Program Normal nr. 2 Corbu (până pe 16 noiembrie, pentru grupa mixtă și grupa mare, două cadre didactice confirmate) și Școala Gimnazială nr. 1 Lumina (până pe 13 noiembrie, pentru o clasă a VIII-a, un elev confirmat). De asemenea, alte două unități vor trece din scenariul 1, în scenariul 3: Școala Gimnazială „Adrian Ghencea” Săcele (până pe 20 noiembrie, pentru ciclul gimnazial, un cadru didactic confirmat) și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Costinești (până pe 17 noiembrie, pentru clasele V-VIII, un cadru didactic confirmat).

Alte 14 unități de învățământ vor trece din scenariul 1, în scenariul 2, ca urmare a ratei incidenței între 1-3/1.000 locuitori: Grădinița cu Program Normal Topraisar, Grădinița cu Program Normal Biruința, Școala Gimnazială nr. 1 Biruința, Grădinița cu Program Normal Movilița, Grădinița cu Program Normal Potârnichea, Școala Primară nr. 3 Potârnichea, Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Mereni, Grădinița cu Program Normal Mereni, Grădinița cu Program Normal Osmancea, Grădinița cu Program Normal Ciobănița, Școala Gimnazială nr. 1 Istria, Grădinița cu Program Normal Istria, Școala Gimnazială nr. 2 Nuntași și Grădinița cu Program Normal Nuntași.

Totodată, aceeași modificare de scenariu va fi aplicată și pentru Grădinița cu Program Normal „Pinochio” Costinești, unde nu se pot asigura condiții de învățământ „față în față”

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPreședintele Klaus Iohannis nu ia în calcul un lockdown
Articolul următor1.837 de teste RT-PCR, realizate în ultimele 24 de ore în județul Constanța