Biserica Ortodoxă îi va cinsti joi, 4 iunie, pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel.

Sfinții martiri Zotic, Atal, Camasis şi Filip au fost descoperiți într-o criptă a bazilicii din  Niculiţel, judeţul Tulcea. După martiriul lor, moaştele au fost așezate într-o raclă şi depuse în criptă. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă: „Martyres tou Hristou”, iar pe peretele opus scrie numele lor: „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos”.

Ei sunt cuprinşi în numărul celor 36 de Mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul românesc, în străvechea cetate Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea, pe la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul celui de al IV-lea.

„Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost osândiţi la moarte prin tăiere cu sabia. Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi. Unii cred ca au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiţie, aceşti sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, tot în Dobrogea ” potrivit doxologia.ro.

După descoperirea moaștelor, în anul 1971, cu prilejul unor surpări de teren datorate unor ploi abundente, relicvele au fost luate de arhiereul-vicar de atunci, Gherasim Constănţeanul, şi depuse în biserica mânăstirii Cocoşu, din jud. Tulcea, unde se află şi astăzi.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia joi, 4 iunie, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la biserica cu hramul celor patru sfinți martiri, din cartierul constănțean Faleză Nord.

Articolul precedentMinistrul Muncii: Suntem pentru creşterea pensiilor, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru
Articolul următorO nouă avarie RADET lasă constănțenii fără apă caldă