Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, din Turcia și Nepalau fost depistați ieri, în situații ilegale, în județul Constanța. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare și au fost sancționați contravențional.
La data de 18 octombrie, polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de competență, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Garda de Coastă Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini în România.
Poliţiştii de imigrări au depistat șapte cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, toți bărbați, din Turcia și Nepal. Trei dintre cetățenii străini desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă, iar ceilalți patru se aflau în ședere ilegală pe teritoriul țării noastre.
Cei șapte cetățeni străini au fost sancționați contravențional și au fost emise pe numele acestora decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Sursa: Realitatea de Constanta