Românii care ajung la Târgul de Turism al României în perioada 23-26 februarie, pot lăsa la standul Ministerului Turismului din Israel bilețele cu rugăciuni pentru Zidul Plângerii din Ierusalim. Bilețelele vor fi depuse într-o urnă specială care va fi transportată la Ierusalim de reprezentanții Ministerului Turismului din Israel și fiecare bilețel va fi depus la Zidul Plângerii, un simbol pentru trei religii: iudaică, musulmană şi creştină.
„În aproximativ 7 luni de operare turistică, peste 50.000 de români au vizitat Israelul în anul 2022. Obiectivul pentru acest an este să depășim pragul de 100.000 de români care ajung în Țara Sfântă. Anul acesta invităm din nou românii să călătorească în Țara Sfântă, să revadă locurile religioase din Ierusalim și să includă în itinerariul lor și piețele din Ierusalim și Tel Aviv, să exploreze gastronomia locală și viața de noapte. Deja din prima săptămână a lunii Martie ne așteptăm la temperaturi de 30 de grade în Tel Aviv, astfel că putem spune că sezonul de plajă va începe de la 1 Martie. Aproape 14 kilometri de plaje Blue Flag aflate chiar în Tel Aviv își așteaptă vizitatorii să se bucure de soare, nisip și apă. Marea Moartă, Eilat sau Haifa sunt alte puncte importante în călătoria românilor în Israel.” a declarat Larissa Samoilovich, Director Dezvoltare Noi Piețe Ministerul Turismului din Israel.
România este pe locul 5 în topul naționalităților care călătoresc în Israel
România se află pe locul 5 în topul țărilor la nivel european ca pondere a numărului de turiști străini care vin în Israel, depășind naționalități consacrate precum Italia sau Polonia și fiind pe lista scurtă alături de SUA, UK, Franța și Germania.
La început, turișii români veneau în Țara Sfântă în primul rând pentru turismul cultural și religios, dar în ultima perioadă au descoperit toate celelalte atracții ale acestei destinații. În topul preferințelor turiștilor români rămân Tel Aviv și Ierusalim, două orașe aflate la scurtă distanță, însă în total contrast: după o incursiune în istorie și spiritualitate la Ierusalim, Tel Aviv-ul, un oraș efervescent, cosmopolit, modern și colorat, oferă o viață socială intensă, locuri de distracție, dar mai ales plaje impecabile, Blue Flag, cu nisip de cea mai bună calitate, cu hoteluri, restaurante și cluburi unde petrecerile țin până dimineața. Și Eilat a reușit să își facă loc, treptat, în alegerile iubitorilor de soare și plajă, dar mai ales ale familiilor în căutare de o vacanță liniștită la plajă. Haifa este recunoscut printre iubitorii de shopping sau pentru gurmanzi, iar Deșertul Negev s-a remarcat prin evenimentele ce se organizează în zonă, dar și prin experiențele și peisajele unice de care te poți bucura aici. Marea Moartă apare și ea tot mai frecvent în topurile preferințelor turiștilor, fiind nu doar cel mai jos punct de pe pământ, ci și una dintre cele mai interesante atracții ale lumii, o destinație recunoscută pe plan mondial și pentru tratamente medicale.
Peste 40 de zboruri săptămânale leagă România de Israel
În fiecare săptămână, peste 40 de zboruri decolează de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă spre Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Preţurile încep de la 100 euro / bilet şi zborul durează aproximativ 2,5 ore, fiind unul dintre cele mai scurte zboruri către Orientul Mijlociu. În acest moment companiile care operează zboruri între aeroportul Internațional Henri Coandă și aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv sunt Tarom, El Al, Wizz Air, HiSky și Ryanair.