Polițiștii și jandarmii constănțeni continuă activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus.

În cursul serii trecute, polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție urbană au desfășurat acțiuni, pe raza Secției 3, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două localuri de pe bulevardul Tomis desfășurau acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.  Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 12.000 de lei.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un local din stațiunea Mamaia, On Plonge, desfășura acte de comerț în spațiu închis. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAmbulanță în misiune, implicată într-un accident. Șoferul și o asistentă au fost răniți
Articolul următorCod galben începând de luni dimineața până miercuri la ora 20