Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi Preşedinte al CCINA Constanţa l-a primit astăzi, 20 august 2018, la sediul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, pe Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Excelenţa Sa domnul Uygar Mustafa Sertel. Întrevederea a avut loc în contextul încheierii mandatului  Consulului General. Excelenta Sa a fost însoţită de domnul Kadir Yazihan, Ataşatul Comercial al Consulatului General al Turciei, la Constanţa.

În cadrul discuţiilor a fost abordat stadiul foarte bun al relaţiilor bilaterale actuale.Una dintre cele mai importante tematici a fost reluarea liniilor RO – RO şi RO – LA, între Constanţa şi Istanbul. Domnul Preşedinte Mihai Daraban speră că, Autoritatea Vamală şi Poliţia de Frontieră se vor trezi la realitate şi vor sprijini acest proiect, nu ca în anul 2012 când, autoturismele persoanelor fizice nu au fost acceptate,în aceste programe de transport, din cauza viciilor de procedură. În perioada 28 – 29 august, Ministrul Transporturilor din Republica Turcia va fi prezent la Constanţa, ocazie cu care se va relua punerea în discuţie a acestui proiect.

 

 

 

 

Articolul precedentCirculația pe Autostrada Soarelui a revenit la normal
Articolul următorTragedie la Neptun. Bărbat adus de valuri pe plajă