Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor subordonate au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație prin depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile rutiere privind acordarea de prioritate vehiculelor. Acțiunea s-a desfășurat pe DN2A și DN39, în municipiile Constanța, Mangalia, Medgidia și în orașul Cernavodă.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 29.600 de lei, dintre care 23 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, iar restul pentru alte abateri de la legislația rutieră.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 24 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Foto Arhiva

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentImpact violent între două autoturisme. O persoană transportată de urgență la spital
Articolul următorConsumul de cannabis va fi interzis în Cartierul roșu din Amsterdam.