Polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat noaptea trecută o acțiune pe linia prevenirii și combaterii consumului de băuturi alcoolice/substanțe psihoactive la volan, în stațiunea Mamaia și orașul Năvodari.
Au fost controlate 435 de autoturisme, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere, dintre care unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune) și unul pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a limitei de viteză.
De asemenea, polițiștii rutieri au constatat 3 infracțiuni.
În jurul orei 2.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un autoturism pe Aleea Siracuza din stațiunea Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 4.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe Aleea Salamina din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența băturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,44 mg/l de alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 5.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat o femeie, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe Aleea Salamina din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența băturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,45 mg/l de alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Sursa: Realitatea de Constanta