Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai I.T.M. Constanța, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. În cadrul acțiunii au fost verificate și sistemele de securitate ale unor obiective din municipiul Constanța.

Au fost legitimate peste 800 de persoane și au fost verificați mai mulți operatori economici din municipiu, totodată fiind controlate peste 600 de autovehicule, inclusiv mijloace de transport în comun. 

În urma acțiunilor, au fost aplicate 355 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 153.000 de lei, dintre care 88  pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 65 la Legea 55/2020 și 193 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. 

Totodată, polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 12 permise de conducere, pentru încălcarea normelor rutiere, iar pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 5 infracţiuni.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBilanț coronavirus – 12 decembrie – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Articolul următor„La cannabis pozitiv, da?”