Opt persoane  au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de persoane şi complicitate la trafic de minori.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus trimiterea în judecată a unui număr de opt inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de persoane şi complicitate la trafic de minori. Prin actul de sesizare a fost reţinut faptul că inculpaţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop traficarea de tinere minore şi majore prin determinare la practicarea prostituţiei atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul altor state europene”, transmite 

transmite  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi.

Victimele erau recrutate prin abuz de autoritate şi determinate să întreţină zilnic relaţii sexuale contra cost, iar ulterior erau vândute către alţi traficanţi cu sume cuprinse între 800 şi 1.000 de lei.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Călăraşi.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentMinistrul Justiției, Stelian Ion: ”Desfiintarea SIIJ este un gest de normalitate”
Articolul următorVesta Investment S.R.L., drept la replică