Zeci de salariați ai Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa au protestat, joi, în fața Prefecturii Constanța, nemulțumiți de scăderea veniturilor salariale. Ei au protestat, spontan, și miercuri, în fața Delfinariului, având chiar și susținerea directorului complexului, Adrian Bâlbă.

Protestatarii spun că vor să tragă un semnal de alarmă asupra situației disperate în care se află, urmare a faptului că începând cu luna ianuarie 2018 au înregistrat diminuări ale veniturilor salariale și cer acordarea sporurilor de condiții de muncă. „La acest moment 60 de salariați, dintr-un număr total de 72 de salariați, au un venit net lunar situat între 955 și 1.386 lei”, arată ei.

Protestul din fața Prefecturii Constanța a durat aproximativ o oră și s-a finalizat fără incidente. Oamenii au ieșit și miercuri în fața Delfinariului, într-un protest spontan, purtând foi volante pe care cereau salarii decente ca să poată să-și întrețină familia. Ei au chiar susținerea directorului complexului, Adrian Bâlbă. „Salariații de la CMSN Constanta au o revendicare importantă salarială, iar din acest punct de vedere au tot sprijinul meu ca director al instituției. Ca exemplu, numai în ultimele două zile, la casierie și-au dat demisia două persoane din șase, ele având un salariu de 1.100 de lei – din care se rețin și sume pentru garanție, ajungând să ducă acasă 900 de lei – insuficient pentru un trai decent”, a precizat Adrian Bâlbă într-o postare pe pagina de Facebook a Delfinariului din Constanța.

 

Articolul precedentUn nou corp de clădire pentru Școala „Gala Galaction”, din Mangalia, construit cu fonduri UE
Articolul următorSimona Halep și-a dovedit clasa și va juca finala la Roland Garros. Primele declarații