Producătorul de energie Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a finalizat anul trecut cu un profit net de 684,7 milioane de lei, în creştere cu 27,8% comparativ cu 2019, anunță reprezentanții companiei.

„SNN a înregistrat un profit net de 684,7 milioane lei, în creştere cu 27,8% faţă de anul 2019, o creştere cu 3,4% a veniturilor din exploatare. EBITDA a crescut cu 10,6%, iar EBIT cu 21,8% comparativ cu rezultatele anului 2019”, anunţă compania. În 2019 compania a relizat un profit net de 535,6 milioane lei şi venituri din exploatare de 2,41 miliarde lei.

De asemenea, producţia de energie a crescut în 2020 cu 2%, la 10.558 GWh, de la 10.347 GWh în 2019.

Societatea a distribuit în 2020 dividende în valoare de 498,42 milioane lei din profitul net al exercitiului financiar 2019.

În plus, prin Hotararea nr. 2/27 ianuarie 2021 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (AGEA) a fost aprobată înfiinţarea unei noi filiale, integral deţinută de societate, filială al cărui obiect de activitate va include “tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase, colectarea deşeurilor periculoase şi activităţi de decontaminare”.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

“Deși anul 2020 a fost unul dificil, echipa SNN și-a menținut strategia inițială, atât de creștere financiară, dar mai ales de continuare a proiectelor de investiții curente și strategice, retehnologizarea Unității 1 și Proiectul Unităților 3 și 4. Am asigurat constant forța de muncă pentru menținerea funcțiilor vitale de securitate nucleară, operare în condiții de eficiență precum și a funcțiilor suport, am continuat proiectele interne ale companiei în zona recrutării și retenției de personal înalt calificat și al inovației prin analiza diferitelor noi oportunități de afaceri: reactoare mici modulare, producția de Cobalt 60, hidrogen curat. Pe piața de capital, am considerat un semnal pozitiv includerea SNN în indicele pieței londoneze FTSE Russell începând cu septembrie 2020, cu efect de maturizare atât pentru bursa locala cât și pentru acțiunile SNN. .”- a declarat Cosmin Ghiță, Director General

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCozmin Gușă rămâne președintele Federației Române de Judo
Articolul următor30 de elicoptere Black Hawk sosesc la baza Mihail Kogălniceanu. Anunțul Ambasadei SUA