Profesorul universitar Cristian-Florian Dincă de la Universitatea Politehnica Bucureşti a fost reţinut pentru luare de mită. El este acuzatr de 31 de acte materiale şi a fost prins în flagrant când primea 6.000 de lei.
Procurorii DNA anunţă, vineri, reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 martie 2023, a inculpatului DINCĂ CRISTIAN-FLORIAN, profesor universitar în cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti şi director al Departamentului de Producere şi Utilizarea Energiei din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale).
”În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti”, se arată în ordonanţa procurorilor.
Potrivit acestora, banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizaţia pe care martorul ar fi primit-o, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.
”La data de 02 martie 2023, potrivit înţelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranşa aferenta salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, a mai transmis DNA.
Vineri, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursa: Adevarul Zilei