Biserica Ortodoxă o cinstește luni, 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moaște se află la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea și s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe țărmul Mării Marmara, într-o zi de vineri, de unde și-a luat și numele (în greacă „paraschevi” = pregătire, desemna ziua de vineri). Încă din tinerețe a intrat în viața monahală la o mănăstire de lângă Constantinopol. Apoi, timp de câțiva ani, a trăit o viață ascetică în mănăstirile din Constantinopol, Ierusalim și de pe Valea Iordanului, după care, la vârsta de 25 de ani, s-a întors în locurile natale, unde a trăit timp de doi ani.
La vârsta de 27 de ani s-a mutat către Domnul, iar moaștele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani. În jurul anului 1235, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, apoi la Belgrad, iar în anul 1521 au ajuns la Constantinopol. Un moment de referință în istoria Sfintei îl reprezintă anul 1641, când voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaștele Cuvioasei Parascheva la Iași și le-a așezat în biserica ctitorită de el, biserica „Sfinții Tei Ierarhi”.
În prezent, sfintele moaște se află la catedrala Mitropolitană din Iași.

Generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Română a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 28 februarie 1955.

Sfânta Parascheva este și ocrotitoarea orașului Năvodari, dar și a celei mai vechi biserici din localitate. Astfel, duminică, 13 octombrie, începând cu ora 08.30, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Năvodari, apoi se va merge în procesiune cu icoana și veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva pe următorul traseu: biserica „Sf. Cuv. Parascheva” (zona Kaufland) – str. Constanței – str. Albinelor – str. Rândunelelor – biserica „Sf. Cuv. Parascheva”.

Tot duminică, de la ora 16.00, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cumpăna ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Taină a Botezului pentru șapte copii orfani.

Articolul precedentCulmea inconștienței. Beat și fără permis s-a urcat pe motocicletă
Articolul următorBaza militară, Aeroportul Mihail Kogălniceanu și Avicola fără apă!