Dan Diaconescu a făcut primele declarații în scandalul sexual în care este acuzat de acte sexuale cu minore. Acesta a declarat că totul este un „masacru”, după ce judecătorii au decis să fie plasat în arest la domiciliu.

„Un masacru, un linșaj, să sperăm că ușor, ușor se va dovedi că totul a fost o înscenare juridică”, a descris Diaconescu dosarul penal deschis pe numele său. Cu două, trei zile înainte ca mascații să intre peste mine domnul Murărescu m-a anunțat că interdicția mea de televiziune și alte activități s-a scurtat cu un an și ceva. Interdicția mea expira imediat după alegeri, acum expiră înainte de alegeri”, a mai afirmat Dan Diaconescu, vineri seara, la un post TV.

Diaconescu a afirmat că pleacă la Bucureşti, măsura arestului la domiciliu aplicându-se la locuinţa sa din capitală.

„Sper ca în cel mai scurt timp toată ţara să vadă că sunt absolut nevinovat”, a spus acesta.

Fostul patron OTV a susţinut că în curând i se va „ridica” interdicţia pentru televiziune.

„S-ar putea să mă întorc în presă. (…) Peste câteva luni, cu televiziune şi cu emisiune”, a afirmat Diaconescu, citat de Agerpres.

Judecătoria Constanţa a respins, vineri seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă a fostului patron OTV Dan Diaconescu, magistraţii dispunând măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile a acestuia.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a anunţat că a contestat decizia Judecătoriei Constanţa ca Dan Diaconescu să fie cercetat în arest la domiciliu.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentZeci de terenuri din Venus și Cap-Aurora scoase la licitație
Articolul următorPredicţii BBC pentru Eurovision 2023 – România nu va trece de semifinală. Franţa şi Suedia, potenţial câştigătoare