Primăria Constanța reia din această seară acțiunile de dezinsecție. Tratamentele împotriva țânțarilor, căpușelor, gândacilor sau păienjenilor au loc în tot orașul. Aceste tratamente se fac seara, iar substanţa utilizată este Perme Plus, o substanţă avizată de Ministerul Sănătăţii. 

Produsul are o acțiune insecticidă rapidă și poate persista până la câteva săptămâni, în funcție de suprafața tratată. Substanța oferă, de asemenea, un efect puternic de „extragere” a dăunătorilor din ascunzișuri, este recomandat atât pentru controlul insectelor zburatoare, cât și târâtoare. Datorită compoziției speciale, are și un efect repelent, îndepărtând și ținând departe insectele de zonele tratate.  

Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a insectelor dăunătoare, acţiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi pe cel privat. Pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța, să efectueze tratamente de dezinsecţie în curți, terenuri, subsoluri, blocuri etc în paralel cu acțiunile municipalității. 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAtenție, constănțeni! Se montează sirenele pentru alarmarea populației în Mamaia
Articolul următorSURSE: Nicolae Ciucă rămâne premier până la încheierea grevelor – Continuă negocierile pe funcții