Marile agenţii de presă internaţionale au scris, vineri, despre incendiul de la spitalul din Constanţa care s-a soldat cu nouă morţi. Este deja a treia tragedie de acest fel care are loc în România în ultimul an.

”Un nou incendiu într-un spital din România, soldat cu nouă morţi”, scrire AFP, un material preluat de presa de limbă franceză.

”Nouă pacienţi au murit într-un incendiu care a izbucnit în unitatea de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa”, un oraş situat la malul Mării Negre, a anunţat IGSU într-un comunicat, citează agenţia franceză.

”Pompierii sunt în continuare în interiorul spitalului, însă incendiul a fost stins”, a declarat AFP un purtător de cuvânt al inspecaţiei locale, Razvan Parconie, care precizează că au fost evacuaţi 100 de bolnavi.

Toţi pacienţii au fost evacuaţi din spitalul din Constanţa, iar incendiul a fost stins până la prânz, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă, scrie The Associated Press, într-un material preluat de presa de limba engleză.

Ministerul Sănătăţii a anunţat detalii suplimentare într-o confernţă de presă, a cărei oră nu a fost precizată, potrivit agenţiei americane.

Potrivit ministerului, în spital se aflau 113 pacienţi, dintre care zece la terapie intensivă.

Incendiile precedente soldate cu morţi în spitale din România, un stat membru UE, provoacă îngrijorări cu privire la infrastructura spitalicească îmbătrânită a ţării, scrie AP.

Pompierii au stins incendul de la spitalul din Constanţa către ora 7.55 GMT (11.55, ora României), cu ajutoare din judeţe învecinate, scrie Reuters.

Înregistrări video surprind pacienţi care sar pe geam, de la etaje inferioare ale spitalului, şi pompieri care scot oameni din clădire.

Echipe de intervenţie de urgenţă au instalat o unitate mobilă de triaj în apropiere de spital, iar 50 de pacienţi au fost evacuaţi şi transferaţi către alte spitale, potrivit Reuters.

În total, în România, peste 12.100 de bolnavi de covid-19 – inclusiv 215 copii – erau internaţi în spitale până joi, dintre care 1.364 la terapie intensivă.

România înregistrează a doua cea mai mică rată a vaccinării în Uniunea Europeană (UE).

Sistemul românesc al sănătăţii se afla sub presiune încă dinainte de epidemia covid-19, afectat de corupţie, ineficienţă şi o conducere politizată, scrie Reuters.

România deţine una dintre cele mai puţin dezvoltate infrastructuri în domeniul sănătăţii din UE, subliniază agenţia în acest material, preluat de asemenea de presa internaţională.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentVIDEO Florin Cițu a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidis
Articolul următorTribunalul fotbalului