”Familia Addams”, în regia lui Greg Tiernan și Conrad Vernon, revine în sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 12:00. Comedia de acțiune spune povestea membrilor familiei Addams, ale căror vieți încep să fie serios afectate odată ce sunt puși față în față cu şireata gazdă a unui reality-show, în vreme ce se pregătesc de o mare reuniune de familie, pentru a sărbători un eveniment major, în stilul caracteristic clanului Addams. Din distribuție fac parte: Charlize Theron, Chloë Grace Moretz, Oscar Isaac, Finn Wolfhard, Allison Janney, Aimee Garcia și Nick Kroll.

De la ora 15:00, constănțenii pot viziona pelicula „Norm de la Polul Nord: O aventură urieșească”. Întregul Nord zumzăie de pregătirile febrile pentru nunta bunicului lui Norm. Dar ceva necurat se petrece în Munții Cețoși, așa că Norm își adună prietenii ca să cerceteze îndeaproape ce se întâmplă acolo. Așa dau peste Jin, un arheolog care a aterizat forțat în timp ce încerca să recuperez un artefact antic care fusese furat de fostul său partener, Dexter. Rănit și slăbit după accident, Jin îi cere lui Norm să-i promită că va recupera el prețiosul obiect antic și că i-l va duce nepotului său, Chen, la Universitatea din Beijing. Norm este acum într-o cursă contracronometru, căci trebuie să găsească artefactul, să îl livreze, dar și să ajungă la timp la ceremonia nunții bunicului său. Regia este semnată de Richard Finn și Tim Maltby. Din distribuție fac parte: Michael Dobson, Simon Hayama, Cole Howard, Maya Kay, Andrew Toth.

 

Emilia Clarke (Game of Thrones), Henry Golding (A Simple Favor, Crazy Rich Asians), Michelle Yeoh și Emma Thompson sunt protagoniștii comediei romantice „O nouă poveste de Crăciun”, în regia lui Paul Feig care va fi prezentată publicului sâmbătă, de la 17:30.

Viața lui Kate (Emilia Clarke) este o înșiruire de decizii neinspirate iar job-ul ei de Elf într-un magazin cu tematică de sezon nu face decât să o întristeze și mai mult. Încercând să uite trecutul, Kate se afundă tot mai mult în depresie. Întâlnirea cu Tom, interpretat de Henry Golding îi redă speranța.

 

Începând cu ora 20:00, lungmetrajul „Bătălia de la Midway”, în regia lui Roland Emmerich este o poveste despre democrație și libertate. Producția grandioasă redă confruntarea epică purtată în aer și pe apă de armata SUA împotriva flotei japoneze, victoia aliaților schimbând cursul istoriei în Pacific în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. În distribuție: Woody Harrelson, Mandy Moore, Patrick Wilson, Luke Evans. Producția va fi prezentată și duminică, 17 noiembrie, de la ora 17:30.

 

Duminică, 17 noiembrie, de la ora 12:00, publicul constănțean este invitat la filmul de animație „Cenușăreasa și prințul misterios”, regizat de Lynne Southerland și Paulette Victor-Lifton.

Cenușăreasa descoperă un secret care o va tulbura: o vrăjitoare malefică l-a transformat pe prinț într-un șoricel și l-a înlocuit cu o sosie. Acum, Cenușăreasa și prietenii ei sunt hotărâți să-l salveze pe prințul adevărat și să-l ajute s-o învingă pe vrăjitoarea cea rea. În distribuție: Cassandra Morris, Chris Niosi, R. Martin Klein, Tony Azzolino, Kirsten Day.

De la ora 20:00, aveți ocazia să-i vedeți pe Matt Damon și Christian Bale în „Marea provocare: Le Mans ’66”. Filmul regizat de James Mangold este bazat pe o poveste adevărată, inspirată din viața lui Carroll Shelby, un designer revoluționar al industriei americane de mașini și a neînfricatului șofer britanic Ken Miles. Ei s-au luptat cu birocrația corporatistă, cu legile fizicii, cât și cu proprii demoni pentru a putea construi o mașină de curse revoluționară pentru compania Ford Motor Company. Astfel, au reușit să detroneze titlul deținut de Enzo Ferrari în cadrul cursei de 24 de ore din Franța din 1966, pe pista Le Mans.