Poșta Română a reușit „performanța” de a livra o scrisoare care fusese expediată cu aproape opt decenii în urmă. Scrisoarea era adresată unei femei din satul Viscri, județul Brașov, și fusese trimisă de soțul acesteia, prizonier de război.

Pe data de 17 august 1947, un prizonier de război a trimis o scrisoare către soția sa care locuia în satul Viscri. După o întârziere de 76 de ani, scrisoarea a ajuns în cele din urmă la destinație, fiind livrată de către Poșta Română. Din păcate, între timp, atât expeditorul, cât și destinatara au decedat.

Imagine

„Acum vreau să îţi povestesc ceva de aici. În ultimele zile a fost o caniculă cum nu a mai fost de mult timp. În ultima săptămână am recoltat grâu și ovăz. Am eliberat în 4 zile 22 de acri. Doi bărbați încărcau, alții doi descărcau. Fermierul tânăr conducea tractorul. Prin asta închei scrisoarea. Vă urez sănătate. Al tău soț și al vostru fiu de pe frontul îndepărtat”, sunt doar câteva dintre rândurile scrise. Din păcate, aceste gânduri nu au mai ajuns niciodată la femeia care locuia în satul Viscri.

 Această gafă a Poștei Române arată cum o scrisoare nelivrată la timp poate schimba vieți. După eliberare, el nu s-a întors în România și și-a refăcut viața în străinătate. Ea, de-a lungul anilor, nu l-a uitat niciodată, nu s-a recăsătorit și a trecut în neființă în anii \”80, spun știrile TVR.  Această scrisoare pierdută  ar fi avut un impact semnificativ dacă ar fi ajuns la timp.

Imagine

Bomba momentului! Oamenii cheie din Poșta Română, înlocuiți „noaptea, ca hoții”. Anca Alexandrescu dezvăluie încrengăturile

Aceasta nu este prima gafă făcută de operatorul poștal național din România. 

Un plic expediat din București a ajuns în cele din urmă la Mangalia, dar nu înainte de a călători timp de șase luni. Într-un incident de-a dreptul surprinzător, Poșta Română a trimis inițial plicul în Mongolia, la mii de kilometri distanță față de destinatar. Deși distanța reală între București și Mangalia este de doar 260 de kilometri și poate fi parcursă în câteva ore, poșta a reușit performanța de a duce acest colet din capitală la malul mării într-un interval de șase luni. Motivul acestei perioade foarte lungi este înscris pe plic: coletul a fost trimis, inițial, în Mongolia, adică la peste 5.700 de kilometri distanță față de destinatar.

Înăuntrul coletului se afla volumul „Discurs despre economia politică” de Jean-Jacques Rousseau, în traducerea Veronicăi Lazăr. 

De noaptea minții! Poștașii au confundat Mangalia cu Mongolia, așa că un pachet s-a „plimbat” prin Asia Centrală

Articolul precedentRezultatele finale BAC 2023. Ce note s-au obținut, pe județe, și care este procentul de promovabilitate – Calendarul sesiunii de toamnă
Articolul următorProgram circulație pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila!