Pompierii constănțeni ar putea avea în curând o navă de intervenție cu care ar putea acționa în largul mării, dacă situația ar fi necesar, achiziția acesteia urmând să fie asigurată cu fonduri europene, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

La Constanța avem un proiect principal în cadrul fondurilor europene. Este proiectul maritim unde urmează să repunem pompierii pe mare. Nu cu vasele mici, care sunt pentru zona litoralului, cum sunt acum, ci cu un vas mare de intervenție pentru stingere și pentru căutare salvare în larg. (…)Am avut o analiză și vreau să se înțeleagă că asta nu este o decizie luată pripit sau luată doar că cineva visează că vrea și un vas pe mare. A fost aici un grup de experți de la Marina Franceză, care asigură intervenția de căutare salvare și de stingere în zona Marsilia și care au făcut o analiză și au făcut un raport”, a declarat el.

Potrivit acestuia, caietul de sarcini este finalizat și urmează să înceapă licitația, iar „în următorii doi, trei ani trebuie să pregătim Inspectoratul Județean Constanța să reintre inclusiv pe mare”. „Nu este înlocuirea altor instituții și este mai degrabă o completare a unui segment care aparține pompierilor și asta mai ales este partea de stingere pe vase pentru că, gândiți-vă, sunt atâtea vase care sunt în larg cu pasageri, cu turiști. Un incendiul pe un vas de acest gen necesită intervenție unor experți de stingere și de căutare salvare inclusiv în interiorul vasului. Acest lucru urmează, sper să realizăm în următorii doi trei ani”, a declarat Raed Arafat.

El spune că cel mai probabil va fi o competiție de concept, iar pe lângă banii din alocați pentru acest vas, proiectul mai prevede și achiziția unor nave pentru Dunăre și Deltă. „Proiectul naval integral are o suma alocată prin fondurile europene de 45 de milioane de euro. Asta include un vas mare și trei sau patru vase mai mici pentru zona Deltei Dunării și pentru Dunărea în sine. Vorbim de un vas mare și patru mici, în sumă de 45 de milioane. Trei sau patru vor fi fluviale, asta este inclus în proiectul maritim. Bineînțeles licitația poate să aducă prețuri mai mici, asta nu știm, dar asta este suma care este alocată, în jurul a 45 de milioane de euro”, a mai declarat Raed Arafat.

Secretarul de Stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, s-a aflat, marți, la Constanța, unde a participat la Evaluarea activității desfășurată de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „ Dobrogea“ al județului Constanța, în anul 2018.

Articolul precedentLocuitorii din Schitu rămân, miercuri, fără apă la robinete
Articolul următorConsilierii locali din Mangalia au aprobat sistematizare unor cartiere ale orașului