Polițiștii tulceni au găsit o femeie data dispărută după opt zile de căutări
O femeie în vârstă de 72 de ani, din județul Tulcea, dată dispărută de familie din data de 21 mai, a fost găsită după opt zile de căutări de polițiști, starea ei de sănătate fiind relativ bună. Femeia a fost găsită într-o râpă cu vegetație abundentă, din apropierea orașului Măcin, iar până în prezent nu se știe cum a supraviețuit în zilele în care a fost dispărută.
[video width="640" height="352" mp4="https://realitateadeconstanta.net/wp-content/uploads/2018/05/WhatsApp-Video-2018-05-30-at-09.26.01.mp4"][/video]Un bărbat de 52 de ani din Măcin, a sesizat poliția orașului, în dimineața zilei 21 mai, după ce, cu o noapte înainte, mama sa, Tatiana, în vârstă de 72 de ani, plecase de la domiciliul și nu mai revenise. Polițiștii tulceni au început activitățile de investigare și căutare în teren, dar abia în seara zilei 29 mai au reușit să găsească femeia dispărută, într-o râpă cu vegetație abundentă, zonă greu accesibilă, din apropierea orașului Măcin.[video width="640" height="352" mp4="https://realitateadeconstanta.net/wp-content/uploads/2018/05/WhatsApp-Video-2018-05-30-at-09.26.13.mp4"][/video]Ea a fost scoasă într-o stare de sănătate relativ bună, fiind preluată de ambulanță și transportată la spitalul din Brăila, pentru investigații medicale.Ea a revenit, miercuri, în sânul familiei.Până în prezent nu se știe cum a ajuns femeia în râpa respectivă și cum a supraviețuit mai mult de o săptămână, dar polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Citește și:
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











