Petrecerile se țin lanț și în pandemie, chiar dacă sunt interzise. Poliția a intervenit noaptea trecută la câteva evenimente private cu mulți participanți organizate în Ialomița. Au pus capăt petrecerilor și au dat amenzi de mii de lei.

În cursul serii trecute, în cadrul unei acțiuni  organizate în scopul prevenirii virusului COVID-19, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia s-au sesizat din oficiu,  cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale din municipiul Slobozia, se află în desfășurare o petrecere.

Evenimentul a fost sistat, iar organizatorul, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Slobozia, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020, privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19. Totodată, polițiștii au identificat alte 16 persoane participante la eveniment, care au fost de asemenea sancționate contravențional.

De asemenea, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au constatat că într-un imobil de pe raza comunei Mărculești, se află în desfășurare o aniversare la care participă mai multe persoane.

Polițiștii au luat măsura de întrerupere a evenimentului și au aplicat sancțiuni contravenționale atât organizatorului cât și în cazul a 13 persoane identificate, în valoare de 1500 de lei.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentNu scăpăm de frig, ploi, ninsori și intensificări ale vântului! Avertizare meteo valabilă până marți dimineața
Articolul următorPrins beat la volan, pe străzile din Măcin