Peste 3.000 de persoane au avut nevoie, în această vară, de ajutorul salvamarilor constănțeni, arată bilanțul realizat la final de sezon.

Potrivit Primăriei Constanța, a fost un sezon dificil, cu o mare foarte agitată, așa că cei peste 100 de salvamari care au supravegheat plajele din Constanța și din stațiunea Mamaia au avut o misiune foarte dificilă. „Luna august a fost cea mai grea! Au fost intervenții la limită în fiecare zi, iar unele dintre ele au avut un final tragic”, au precizat salvamarii constănțeni.

Bilanț la final de sezon!Peste 3 mii de persoane au avut nevoie în această vară de ajutorul salvamarilor constănțeni. A fost un sezon dificil, cu o mare foarte agitată, așa că cei peste 100 de salvamari care au supravegheat plajele din Constanța și din stațiunea Mamaia au avut o misiune foarte dificilă.Luna august a fost cea mai grea! Au fost intervenții la limită în fiecare zi, iar unele dintre ele au avut un final tragic. Salvamarii vor mai supraveghea plajele din Constanța și Mamaia până la sfârșitul aceste luni.#Constanta#primariaconstanta#iloveCt

Publicată de Primăria Constanța pe Sâmbătă, 22 Septembrie 2018

Salvamarii vor mai supraveghea plajele din Constanța și Mamaia până la sfârșitul aceste luni.

Articolul precedentConstănțenii nu vor avea, timp de trei zile, apă caldă la robinete
Articolul următorPerformanță și dans de calitate, la Festivalul Național de Dans Sportiv de la Medgidia