Permisele de conducere au ajuns să se vândă și pe rețelele de socializare. Este escrocheria în care pică cei mai mulți tineri care vor să obțină permisul fără prea mult efort. Prețul eliberării se ridică până la 560 de euro. 

Pe Facebook au apărut mai multe pagini, conturi şi grupuri unde sunt promise „permise de conducere autentice”. Anunţul arată că nu este nevoie să fi susţinut examen ca să primeşti un astfel de permis şi se adresează inclusiv celor cărora le-a fost suspendat, din diverse motive, dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, pe o perioadă scurtă sau mai lungă. În fapt, escrocii sunt interesaţi doar să intre în posesia „avansului” iar cei, care sunt atât de creduli încât să apeleze la această metodă pentru obţinerea unui permis de conducere, sunt lăsaţi cu ochii în soare, potrivit reporter24.info

Articolul precedentSCANDAL uriaș: noi angajări în plină criză – Parlamentarii votează crearea a 200 de noi posturi la ANPC
Articolul următorPrognoza meteo, 27 octombrie. Vreme caldă și frumoasă în toată țara. În ce zone vor fi cele mai ridicate temperaturi