Patru cetățeni români întorși din Italia care nu prezentau niciun simptom de îmbolnăvire s-au prezentat în această dimineață  la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța  Aceștia au fost testați pentru COVID-19 și vor rămâne în carantină la domiciliu până când vor veni rezultatele testelor, în maximum 48 ore. Nu există niciun caz, până la acest moment, de îmbolnăvire cu noul coronavirus în municipiul Constanța.

Grupul de lucru ce va coordona măsurile luate pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus, COVID-19, a fot constituit în această dimineață la nivelul municipiului Constanța, Din echipă fac parte reprezentanți ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, ai Direcției Generale de Asistență Socială, ai Direcției Administrative, ai CT Bus și ai Poliției Locale Constanța.

Toate unitățile de învățământ au fost dotate încă din luna decembrie cu materiale igienico-sanitare pentru a-i proteja pe cei mici de infecțiile respiratorii.

În cursul zilei de astăzi, directorii grădinițelor, școlilor și liceelor din municipiul Constanța au fost rugați să-și refacă stocurile cu dezinfectanți și produse de curățenie. În acest scop, primarul Decebal Făgădău va disponibiliza de urgență toate sumele necesare în vederea prevenirii și limitării îmbolnăvirii cu noul coronavirus, anunță reprezentanții primăriei Constanța

 

Articolul precedentPSD a câștigat la CCR: Ludovic Orban nu poate fi desemnat a doua oară ca premier
Articolul următorPremieră la Teatrul de Stat Constanța. „Jocuri în curtea din spate”