Pagubă de 5 milioane de lei au făcut Căilor Ferate Române doi hoți care au furat fire și cabluri de la mai multe locomotive din depoul din Constanța. Aceștia au fost deja reținuți de oamenii legii.
Două persoane au fost arestate preventiv după ce au furat fire şi cabluri din locomotive aflate în depou în Constanţa. Valoarea prejudiciului este estimată la un milion de lei pentru fiecare locomotivă afectată.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că două persoane sunt cercetate pentru furt calificat, după ce, în perioada 20-23 februarie, pe timp de noapte, au forţat uşile de acces şi au rupt sigiliile CFR a trei locomotive aflate în depoul CF Palas, au pătruns în interiorul lor şi apoi au urcat pe ele, după care au secţionat de la două dintre acestea mai multe fire şi cabluri electrice, pe care şi le-au însuşit.
Ulterior, în noaptea de 5 spre 6 martie, cei doi bărbaţi au pătruns în alte două locomotive aflate în acelaşi depou, prin forţarea gurilor de ventilaţie şi a uşilor de acces, au urcat pe ele, iar apoi au sustras cablurile de alimentare ale acestora.
Valoarea prejudiciului a fost aproximată la suma de 1.000.000 de lei pentru fiecare locomotivă afectată.
Cele două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Constanţa.
La data de 15.03.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.03.2023 până la data de 13.04.2023 inclusiv, a inculpaţilor B.A.V. şi L.I.D.”
Sursa: Realitatea de Constanta