Organizația Mondială a Sănătății distruge un mit, cel legat de dobândirea unei imunități după prima contaminare cu noul COVID. Într-un comunicat emis sâmbătă, OMS precizează că nu există ,,nicio dovadă” în acest sens.  Adevăratul semnal de alarmă vizează ideea emiterii unor așa-numite ,,pașapoarte de imunitate”.

Agenția a avertizat împotriva emiterii ”pașapoartelor de imunitate” sau de ”certificate fără risc” persoanelor care au fost infectate, pentru că acest sistem ar putea duce la creșterea riscului de răspândire, potrivit The Guardian. Reacția OMS vine să corecteze ideea tot mai frecvent vehiculată că bolnavii recuperați devin imuni. De exemplu, Chile a anunțat că va începe să emită ,,pașapoarte de sănătate” oamenilor considerați ca fiind vindecați, pentru ca aceștia să-și poată relua munca.

OMS nu exclude total ipoteza imunizării, ci doar avertizează că atât timp cât nu este dovedită științific există riscul ca bolnavi recuperați să nu mai țină cont de nicio restricție, expunându-se atât pe ei, dar și pe alții, unor noi cotaminări.

Articolul precedentSe împlinesc 2 luni de la confirmarea primului caz de coronavirus în România
Articolul următorAtenție, constănțeni! Riscați amendă dacă mergeți la cimitir de Paștele Blajinilor!