Situație incredibilă pe Dunăre! O navă de marfă motorizată de 80 de metri lungime, care naviga sub pavilion românesc, în Germania, a „luat-o razna“, lovindu-se de maluri. Marea „surpriză” a venit din partea capitatnului, dupa ce nava a fost redresată si oprită.

Nava se îndrepta dinspre Dietfurt în direcția Riedenburg și „a atras atenția datorită modului său atipic de a conduce”, relatează Hallertauer Zeitung, preluat de HotNew.ro.

Cu puțin înainte de satul Meihern, comandantul a lovit cu nava malul stâng. Cu toate acestea, a reușit să se redreseze și să iși continue drumul. La scurt timp după aceea, vasul a deviat din nou de la curs și s-a ciocnit de malul drept.

O navă de marfă care naviga în spate a venit în ajutorul celei împotmolite și a tras-o înapoi în șenal.

Echipajul a observat cum comandantul navei sub pavilion românesc se afla puternic sub influența alcoolului și l-a împiedicat să continue. Apoi a cuplat nava rămasă fără căpitan și a adus-o la ecluza Riedenburg.

Comandantul navei a fost preluat acolo de ofițerii de la poliția fluvială Beilngries și de la secția de poliție Kelheim. Bărbatul a trebuit să facă un test de sânge, iar alcoolemia stabilită a fost una uriașă, respectiv de peste 2,3 la mie. 

Acestuia i s-a impus și să plătească un depozit de garanție cu o valoare de trei cifre din cauza amenințării la adresa traficului fluvial, cauzate de comportamentul său.

În plus de asta, bărbatului i s-a pus, de asemenea, în vedere că își poate continua călătoria în ziua următoare, cu condiția să fie treaz. Autoritatea competentă nu a stabilit încă dacă au avut loc daune la mal.

Articolul precedentSTENOGRAME incendiare din mega-ancheta SEX cu minore: Ce preferințe avea Dan Diaconescu: „E legal dacă are 15 ani, știi cum se zice”
Articolul următorCoco, câinele ”alcoolic”, a fost salvat de veterinari. Este primul caz de acest fel