Sinovac Biotech, companie farmaceutică chineză, va intra în cea de-a treia fază a testelor clinice la vaccinul său anti-Covid-19, intitulat CoronaVac. Ultima rundă de testare va începe, astfel, pe 28 septembrie, testarea urmândă să fie făcută pe adolescenţi şi copii, și asta după ce, anterior, testarea pe adulţi a dat rezultate pozitive, relatează Mediafax.
Pe 9 septembrie, firma a anunţat că studiile clinice de fază I şi II pe adulţi sănătoşi cu vârsta de peste 60 de ani şi studiile anterioare pe grupa de vârstă 18-59 de ani au arătat „siguranţă bună şi imunogenitate”.
Nivelul anticorpilor detectaţi la subiecţii de peste 60 de ani a fost uşor mai mic decât cel detectat la grupurile mai tinere, au spus reprezentanții companiei.
Unul dintre principalele obiective ale companiei este să se asigure că vaccinul este sigur pentru întreaga populaţie, inclusiv copiii mici şi adolescenţii, care sunt expuşi focarelor de Covid-19 în şcoli.
Următoarea fază a studiului CoronaVac va include 552 de persoane sănătoase, între trei şi 17 ani, care vor primi două doze de imunizare şi un placebo, combinând cercetările de fază I şi II, potrivit Bibliotecii Naţionale de Medicină a Statelor Unite.
CoronaVac se află, de asemenea, în etapele sale finale de testare pe scară largă în ţări precum Brazilia, Indonezia şi Turcia.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala