Controversă uriașă pe măsurile de austeritate, harta României s-ar putea schimba complet! Propunerea aparține mediului de afaceri, care cere comasarea județelor. Concret, asta ar însemna că numărul județelor din România s-ar reduce de aproape trei ori, de la 42 la 15. La fel ar dispărea și sute de posturi din instituțiile publice locale, ceea ce înseamnă mai puține salarii de plătit din banii statului.

 

Mediul de afaceri din România susține că ar trebui să avem 15 județe, în loc de 42 , dacă este luată în calcul și Capitala. Iar numărul orașelor din România ar trebui să fie înjumătățit.

Camera de Comerț și Industrie a României arată că economiile astfel realizate ar permite echilibrarea bugetului de stat, în condițiile în care ”România riscă să piardă cele mai imporante avantaje pe care le are: predictibilitatea și fiscalitatea redusă”.

„CCIR reiterează nevoia urgentă de reorganizare administrativă a României, prin reducerea numărului de județe de la 42 la 15, redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori, precum și redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori. Totodată, toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă”, se arată într-un comunicat de presă.

„În împrejurările actuale, România nu mai este o destinație atractivă pentru investitorii străini din punctul de vedere al forței de muncă calificate și din cauza retrocedărilor făcute haotic. Astfel, România s-ar putea afla în imposibilitatea de a oferi terenuri pentru deschiderea unor linii de producție, mai ales în contextul în care multe afaceri și-au început relocarea din Asia. Singura atractivitate pe termen mediu și lung a României poate rămâne fiscalitatea redusă susținută de predictibilitate.

În acestă conjunctură complicată, CCIR consideră că există riscul ca prin adoptarea unor măsuri eronate în ceea ce privește acoperirea găurilor bugetare, mediul de afaceri să devină, dacă nu un țap ispășitor, atunci cel puțin o victimă colaterală”, arată Camera de Comerț într-un comunicat de presă.

Principalele măsuri cerute de Camera de Comerț:

– reducerea numărului de județe de la 41 (plus București) la 15

– redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori

– redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori

– toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.

De exemplu, în locul Bucureștiului ar exista un singur județ care va include Capitala, Teleorman, Giurgiu, Ialomița sau Călărași. Iar în zona Moldovei, Iași și Vaslui sau Botoșani și Suceava ar deveni, la rândul lor, un singur județ.

CUM VEDE MEDIUL DE AFACERI REORGANIZAREA TERITORIALĂ

– 15 JUDEȚE ÎN LOC DE 42
– COMUNELE VOR AVEA CEL PUȚIN 5.000 DE LOCUITORI
*Sunt vizate aproximativ 2.300 de comune

– ORAȘELE VOR AVEA CEL PUȚIN 10.000 DE LOCUITORI
*numărul orașelor din România s-ar înjumătăți

SURSA: Camera de Comerț și Industrie a României

Imagine

 

Reforma administrativ-teritorială ar aduce economii uriase la buget, daca se iau in considerare doar președinții de consilii județene s-ar economisi 500 de mii de lei la buget.

CE ECONOMII S-AR FACE LA BUGETUL DE STAT

* ÎN PREZENT:
41 de președinți de Consilii Județene
salariu mediu lunar: 20.000 lei

=> cheltuială lunară de la bugetul de stat: 820.000 lei

* DUPĂ REDUCEREA NUMĂRULUI DE JUDEȚE
15 președinți de Consilii Județene
cheltuială lunară de la bugetul de stat: 300.000 lei

=> reducere: 520.000 lei (63,4%)

SURSA: Realitatea PLUS 

În același timp, în contextul in care trebuie facute economii la buget de către stat,  lideri importanți din PSD și PNL susțin în schimb că discuțiile depsre o reformă administrativă ar trebui să aibă loc abia după alegerile din 2024, relatează Realitatea PLUS

Articolul precedentVIDEO Farul lui Hagi luminează clasamentul de la distanță după victoria cu CFR
Articolul următorSfântul Gheorghe. Tradiții și obiceiuri. Ce NU este bine să faci azi